Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti
Pentru că Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, Compania Națională Aeroporturi București a dedicat acestei sărbători evenimentul de inaugurare a expoziției de fotografie „Bucureștiul văzut prin ochii tăi”, organizată în parteneriat cu Administrația Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.
Înțelegând demersul nostru de reinterpretare a conceptului de ”spiritualizare a frontierelor”, propus de Nicolae Titulescu, au răspuns invitației la vernisaj personalități importante ale vieții cultural-politice, precum fostul președinte Emil Constantinescu, Dan Petre, Directorul General al Institutului Diplomatic, președintele ICR, Radu Boroianu, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ambasadei Franței și multor altor ambasade.