Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



25 Aprilie 2016

„Aeroportul Floriilor”


„Veșnicia s-a născut la sat”...

„Sărăriță”, „căuc”, „blidar”, „prăznicar” – sunt cuvintele magice care ne-au deschis poarta către lumea satului, acolo unde zicea Lucian Blaga că s-a născut veșnicia; și poveștile, și războaiele de țesut, și ouăle încondeiate, și lemnul sculptat, și icoanele pe sticlă, și oalele de lut, pe care le-am putut vedea crescând sub ochii noștri, în atelierele instalate ad hoc în terminalul „Plecări”, pentru a ne reaminti o bogăție spirituală la care ne întoarcem de sărbători. „Aeroportul Floriilor” este evenimentul organizat în parteneriat cu Muzeul Satului, în data de 25 aprilie, în prima zi din Săptămâna Mare, pentru a ne apropia de valorile țăranului autentic, regăsind, cu nostalgie, atmosfera de pe prispa bunicilor.
A fost încă o premieră în aeroport, cu care credem că i-am cucerit pe pasageri, interesul și bucuria cu care au primit suvenirurile - hand made oferite de Compania Națională Aeroporturi București (mărgele, ouă încondeiate, clopuri maramureșene) și cu care au urmărit ce ieșea din mâinile meșterilor populari convingându-ne să reluăm această experiență și în alte rânduri.