Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



29 Octombrie 2016

Concert de muzică clasică ”Cucerind paradisul”


Compania Națională Aeroporturi București s-a alăturat maratonului cultural ”București, al 6-lea element” care s-a desfășurat în lunile septembrie și octombrie în capitală. Evenimentul, finanțat de ARCUB în cadrul programului București. Orașul In-vizibil 2016, a propus bucureștenilor un itinerariu cultural în șase destinații culturale mai puțin obișnuite, locuri aproape invizibile, ce merită atenția și emoția publicului datorită istoriei lor uitate sau neștiute. 

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, Orchestra Simfonică București și soliștii Tina Munteanu și George Ionuț Vîrban au transformat clărirea monument – istoric a Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu – București Băneasa într-o scenă neconvențională. Cu un repertoriu ce a abordat muzică clasică de Johann Strauss sau Giuseppe Verdi, concertul ”Cucerind paradisul” s-a bucurat de un public entuziast și numeros și a pledat pentru o regenerare urbană și culturală a Bucureștiului.

Concertul, organizat în parteneriat cu Fundația „Voci Strămoşi”, se va înscrie în programul „CNAB promovează valoarea”, prin care Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti construieşte relaţii, transformându-se într-un punct de întâlnire între destinaţii turistice şi artistice, culturi, naţiuni.