Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti



13 Septembrie 2021

De Ziua Pompierilor


Astăzi am marcat Ziua Pompierilor, celebrând munca de zi cu zi a colegilor noștri din cadrul Serviciului Salvare și Stingere Incendii.

Pentru pompierii de pe cele două aeroporturi ale Bucureștiului, „Henri Coandă” și Băneasa „Aurel Vlaicu”, să fii angajat la aeroport reprezintă nu doar o meserie, ci o responsabilitate enormă. De tine depind destinele unor oameni care nu te cunosc, pe care poate nu o să îi cunoști niciodată, dar cărora le dedici jobul tău, pentru ca totul să fie bine, iar ei să poată ajunge la destinație la timp.

Indiferent că afară e o căldură de 40 de grade sau viscol și zăpadă până la genunchi, că e noapte sau zi, pasagerii știu că se pot baza pe angajații aeroportului, care își fac treaba, astfel încât aeronavele să aterizeze și să decoleze în siguranță. Iar pompierii noștri sunt astfel de angajați exemplari.

Pentru aeroport, nu există sărbători, week-end, Paște sau Crăciun: planul de zbor trebuie respectat cu strictețe, iar siguranța pasagerilor este principalul nostru obiectiv, Serviciul Salvare și Stingere Incendii având rolul său în funcționarea acestui mecanism complex. Și pentru asta, le mulțumim colegilor noștri pompieri!