Sistem de măsurare a nivelului de satisfacţie a pasagerilor Aeroportului Internațional Henri Coandă București
Având în vedere extinderea şi modernizarea gamei de servicii oferite pasagerilor, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a introdus sistemul internaţional “Happy or Not” demăsurare a nivelului de satisfacţie a pasagerilor faţă de serviciile oferite de Aeroportul Henri Coandă.
Primul domeniu asupra căruia pasagerii îşi pot exprima gradul de satisfacţie este cel al parcărilor publice. Printre celelalte domenii care urmează să fie monitorizate peparcursul acestui an se vor regăsi serviciile de curăţenie, check-in, retail, securitate etc.
Sistemul “Happy or Not” aplicat în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti include un număr de 8 dispozitive, careafişează o întrebare la care pasagerii pot răspundeapăsând unul din cele patru butoane-icon (figurate de la “very happy”până la “very unhappy”).
Acest sistem va monitoriza şi măsura, în timp real, nivelul de satisfacţie a pasagerilor atât faţă de calitatea serviciilor din aeroport, cât şi faţă de angajaţii care realizeazărespectivele servicii.
Sistemul “Happy or Not” poate fi regăsit şi în alte aeroporturi europene, printre care: Heathrow - Londra, Lutton - Londra, Newcastle, Lyon, Tallin.
Serviciul Comunicare
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti