+ -

Recomandări pentru pasageri

În contextul creșterii traficului aerian – lunile iulie și august fiind tradițional luni în care acesta atinge valorile maxime anuale – CN Aeroporturi București recomandă pasagerilor următoarele:

  • Să se informeze permanent asupra orelor de decolare ale aeronavelor, manținând contactul cu operatorul aerian; întotdeauna, atunci când își achiziționează un bilet de avion, să lase datele de contact pentru a putea primi informații de la compania aeriană în cazul oricăror modificări.
  • Să efectueze check-in online, de acasă, pentru a economisi timp și, în unele cazuri, chiar bani.
  • Să se prezinte la aeroport la ora recomandată de către compania aeriană, de regulă cu trei ore înainte de ora planificată a zborului.
  • Să evite, pe cât posibil, să călătorească având bagaj de cală; în lipsa acestuia dar cu check-in-ul efectuat online, pot să se prezinte direct la controlul de securitate, evitând cozile la ghișee; la destinație, se evită așteptarea pentru preluarea bagajului de pe bandă.
  • Să nu transporte în bagajul de cală obiecte de valoare (bijuterii, electronice scumpe etc.) sau bani. Companiile aeriene nu răspund de pierderea acestora, iar în cazul extrem în care bagajul este pierdut, despăgubirile acordate sunt limitate și depind doar de greutatea bagajului. Se recomandă ca obiectele de valoare să fie păstrate asupra pasageruluii sau în bagajul de mână.
  • Să se informeze asupra drepturilor pasagerilor, inclusiv asupra compensațiilor pe care le pot primi și situațiilor în care acestea pot fi acordate. Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al parlamentului european și al consiliului prezintă clar toate condițiile.
  • Să apeleze la reprezentanții companiilor aeriene (sau firmelor de handling care reprezintă companiile aeriene pe aeroporturi) pentru a primi informații și, în caz de întârzieri/anulări ale zborurilor, asistența necesară. Biletul de avion este un contract între pasager și compania aeriană și, în baza lui, ambele părți au drepturi și obligații.
  • Pe aeroporturile din România, să apeleze la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – telefon 0219551 – atunci când consideră că le-au fost încălcate drepturile pe care le au în calitate de consumator.
CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings