1940-1944
Pe actualul teren al Aeroportului Internațional Henri Coandă București a funcționat o bază militară a celui de-al III-lea Reich.
1944-1965
Infrastructura existentă (pista de 1200 m și clădirile anexe) a fost utilizată de aviația militară română.
1965
Creșterea traficului aerian, asigurat până atunci în exclusivitate de aeroportul Băneasa, impun construirea unui nou aeroport. Procesul de transformare a bazei aeriene militare Otopeni în Aeroportul Internațional București-Otopeni primește undă verde. Lucrările au vizat, în principal, modernizarea pistei existente astfel încât să permită aterizarea aeronavelor de mare capacitate, prelungirea pistei până la 3500 m (depășind la acea dată pista "bătrânului" Paris-Orly), modernizarea centralei electrice a aeroportului și construirea unei aerogări pentru pasageri.
1969
Pentru îmbarcarea pasagerilor se utilizează temporar Aerogara de Mărfuri.
2 august - are loc inaugurarea Salonului Oficial al Aeroportului, cu ocazia vizitei președintelui american Richard Nixon.
1970
13 aprilie - este inaugurată aerogara pentru pasageri, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de pasageri/an.
1986
Aeroportul parcurge o noua etapă de dezvoltare. Se construiește cea de-a doua pistă (3500 m) și sistemul de căi de rulare aferente. Capacitatea operațională crește la 35 de mișcări aeronave/ora. Se modernizează sistemul de balizaj.
1991
Aeroportul începe derularea unui vast program de investiții, "Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional București-Otopeni", împreună cu un joint-venture româno-italian (Italstrade, S.E.A. Milano, C.C.C.F)
1993
Devine membru regulat al ACI (Airport Council International).
1993
Decembrie - Terminalul "Plecări Internaționale", cu o capacitate de prelucrare de 1200 pasageri pe ora de vârf, își deschide porțile; sala de îmbarcare este prevăzută cu 5 avio-punți pentru accesul pasagerilor direct la aeronavă.
1998
Iunie - Pasagerii cursei TAROM cu destinația Paris inaugurează modernul sistem de îmbarcare.
2000
Noiembrie - este inaugurat fluxul de pasageri "Sosiri Internaționale", ca rezultat al unui proces de reamenajare și reorganizare a vechii aerogări.
2001
Iunie - Este inaugurată parcarea publică aferentă terminalului Sosiri (3 niveluri cu 900 locuri).
August - Se dă în folosință Bucharest International Cargo Center (B.I.C.C.)- centru cargo menit să răspundă noilor solicitări din domeniul transportului aerian de mărfuri.
2003
16 iulie - se inaugurează Terminalul Curse Interne, având o capacitate de 200 pasageri/oră de vârf pentru fiecare dintre cele două fluxuri (Plecări/Sosiri).
2004
Septembrie - la împlinirea a 35 de ani de activitate aeronautică civilă, aeroportul se înnobilează cu numele ilustrului pionier al aviației române și mondiale HENRI COANDĂ.
2005
August - se pune în funcţiune sistemul integrat de control de securitatate 100% al bagajelor de cală.
2006
Septembrie – sunt date în exploatare noi componente ale suprafeţei de mişcare: calea de rulare "Oscar" (extindere) şi breteaua de degajare rapidă "Victor".
Octombrie - inaugurarea corpului de legătură dintre terminalele Plecări Internaţionale şi Sosiri Internaţionale / Curse Interne.
Decembrie – este inaugurată sculptura dedicată lui Henri Coandă
2008
Demararea fazei a III-a a proiectului de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii aeroportuare.
2011
Noua extensie a zonei de îmbarcare devine funcţională.
2012
Noiembrie – Noul Terminal Plecări este deschis pasagerilor şi companiilor aeriene, şi dublează capacitatea de procesare a aeroportului.